Latest News Stream
Aşa că:
Am visat că eram în maşină cu iubitul meu (care conducea) şi cu doi foarte dragi prieteni. Eram pe drum, tocmai ne întorceam de la malul mării şi ştiam următoarele lucruri: trebuia să ajungem la o grădină zoologică specială, numai cu păsări. Răpisem cele mai frumoase exemplare din acea grădină, nişte păsări măiastre (măiestre?), făcute numai şi numai din lumină. Păsările erau în portbagajul maşinii. Noi eram mîndri de noi, le oferiserăm cîteva ore de briză şi de libertate şi zbor (toate fazele ăstea mi le aminteam, ştiam că le făcuserăm înainte de-a începe visul). Am ajuns la poarta grădinii zoologice şi am intrat cît de silenţios am putut. Ne străduiam să nu audă nimeni maşina, dar nu mai ştiu exact cum am făcut lucrul ăsta. Noi trebuia să trecem neobservaţi, dar de fapt era imposibil pentru că maşina strălucea foarte foarte tare, din cauza luminii păsărilor măiestre (măiastre?) din portbagaj. În fine, am ajuns în faţa cuştii lor şi am deschis portbagajul. Numai că păsările muriseră, absolut toate. Ţin minte fiecare trăsătură de pe faţa fiecăruia dintre noi, aş putea şi acum să le desenez, pentru că n-am văzut în viaţa mea feţe mai supărate şi sper să nici nu mai văd vreodată. În clipa aia a apărut paznicul grădinii zoologice, care ne-a spus „Voi sînteţi supăraţi că au murit păsările, dar păsările ălea nici nu existau. Da’ acuma io mi-am pierdut jobul”. M-am trezit cu senzaţia că am fost trasă pe sfoară, că un paznic de la Zoo n-ar fi folosit niciodată cuvîntul „job”.
În rest, luna asta n-am scris nimic altceva, m-am îndrăgostit de Zero grade Kelvin a lui Adrian Schiop, m-am îndobitocit muncind, am fost la vot, am ratat întîlnirea cu Grunberg şi am băut mai mult decît de obicei. Vă doresc Crăciun fericit şi un An Nou cu vise frumoase.
NL nr. 30, noiembrie-decembrie 2009