Latest News Stream
„I will google you”, mi-au spus, pe rînd, noii mei prieteni, poeți cu toții, pe care i-am întîlnit la Struga. Așa că am dat un search pe Google cu numele meu ca să văd ce s-ar putea desfășura în fața ochilor lor curioși (dar nu numai ai lor).
Ar putea da, printre altele, de site-ul jurnalistei cu același nume, „Politica Simonei” (uf!, ce rău sună asta pentru cineva care e poet!). Vor mai da peste niște poezii din cumplitul site care poartă numele fatidic de agonia și unde există cel puțin încă două simone popescu (una are și prenumele maică-mii și pare foarte productivă). Cîțiva binevoitori au postat acolo niște fragmente de poeme de-ale mele, dar la biografie se zice că aș fi șefa pe politică externă (sau internă?) de la România liberă. Bine că nu știu românește prietenii mei recenți. Cum știa doamna aia care mi-a făcut acum vreo cîțiva ani un portret de scriitoare în Lire, din care reieșea că sînt un oponent al Puterii (nu mai știu care Putere era pe-atunci la putere). Mulțumesc frumos, eu nu-s decît o scriitoare, liberă de Putere, oricare ar fi ea!
Sau ar putea da, noii mei prieteni, peste niște fotografii. Pentru una dintre ele primeam pe NET niște puncte și următorul comentariu de la cineva care-și dădea silința să mă simpatizeze (mulțumesc, nu-i nevoie!): „simona, i am lost for words… really good feeling about this pic of yours”. Nu știu de ce nu l-a scris în română, mesajul. Mulțumesc pentru intenții, but…
În cel mai rău caz ar putea da de niște tipe care se numesc „Uragan” și care probabil sînt surori, Popescu, una dintre ele Simona. Ele, surorile, dansează cu niște torțe sau așa ceva într-o locație din America. Vorba ardeleanului: ioi! Mai e actrița Simona Popescu, față de care am o totală solidaritate. Pentru că e o actriță bună (am văzut-o în Cum gîndește Amy) și pentru că am citit acum cîțiva ani un interviu frumos de-al ei. Zicea acolo că a studiat harpa – pe care a părăsit-o pentru actorie, pentru că „am înțeles că actorul își poartă copilăria pînă la adînci bătrîneți și cum sînt prin definiție copilăroasă, am hotărît să dau la teatru”. Știu că are nevoie de ajutor acum, Simona. În felul meu sînt alături de ea. Și sper că lucrurile merg bine, că va fi ajutată să-și poarte copilăria pînă la adînci bătrîneți, Simona.
Surpriza cea mare a fost că am dat peste… un fan club care îmi poartă numele (pe scurt, SPFC). Am intrat în „myspace”-ul pe care mi l-a organizat Cineva-care-ține-la-mine și am dat de viță-de-vie și de struguri, desenați. Păi, da, via era în Lucrări în verde spațiul (myspace-ul!) pentru prietenie (dincolo de timp, de țări și mări, de generații etc.). A apărut apoi mutra aia a mea severă din fotografia făcută la Berlin acum cinci ani (par mai în vîrstă acolo decît sînt acum) și s-a pornit o muzică faină cîntată de unii, Magic Numbers (mi-a plăcut și numele lor, că eu acum sînt legată de numere, mai ales de 3,14). Cinevaul știe multe despre mine. Prezentarea, care trebuie făcută în doar cîteva cuvinte, e OK. Sînt preocupată, se zice acolo, de suprarealism și de biologia marină (altcineva ar fi scris, poate, poezie, literatură sau chestii dintr-astea). La cărți favorite apare un singur titlu, Ferdydurke. Dacă trebuie să fie doar una, atunci asta să fie! Iar eroul meu este… Gellu Naum. Singura greșeală ar fi zodia, dar asta nu are nici o importanță. „Simona Popescu is a poet. Well, a poetess if you like. I am not her”, scrie Cinevaul-care-ține-la-mine. „Wherever you try to find her, she’s not there…”, se scrie, printre altele. Apoi, SPFC dă niște nume de persoane pe care ar dori să le întîlnească. Pe unele aș avea și eu chef să le întîlnesc, dar nu pe toate. De unii n-am auzit pînă acum, dar mă bucur că am intrat „în legătură”, astfel, cu Faludy György (scriitor, „a living legend as well in Hungary”, cum am citit undeva). A murit în 2006, dar l-am întîlnit în „virtual” și mi-a plăcut de el. Am văzut și niște imagini cu cei pe care SPFC-ul îi are aproape. Cînd te gîndești că unii dintre ei nu prea mă au la inimă pe mine, S.P… M-am bucurat să dau și de David Antin (că nu e pe lista oricui, și mie îmi plac mai mult cei care nu sînt pe toate gardurile, pe toate listele). Și că e Deleuze acolo m-am bucurat. M-a surprins prezența lui Dan Sociu. Chiar aseară îmi trimitea din Suedia un e-mail despre niște coincidențe și azi îl văd pe club… M-am distrat un pic cu jucăria asta. Nici nu știu bine cum funcționează. Aș fi vrut să văd toate mesajele pe care le trimit „the friends”, dar pentru asta trebuie să mă „loghez”, or, mi-am propus să nu intervin – eu, S.P. – niciodată în „virtual”, mai ales aici. O face SPFC-ul, în spatele fotografiei mele, dar, în ceea ce mă privește, rămîne valabil: „Wherever you try to find her, she’s not there…”!
În rest, cică am peste 330 de prieteni. Unii mă știu, m-au citit, dar ăsta nu e un criteriu. Pentru unii care nu m-au citit, SPFC este garanția lor că sînt o persoană și o scriitoare OK. Pentru alții nici nu contează, cred, de la ce a pornit comunitatea asta interesantă care trebuia să poarte un nume. Nici eu nu-i cunosc pe ei, cu cîteva excepții. Am dat, de pildă, peste o postare a lui Iordache, saxofonistul. L-am întîlnit acum cîțiva ani la Arad, la un concert Kumm. Am intrat în vorbă cu el și mi-a spus că a citit Exuvii. Mi-a făcut o mare bucurie, că și mie îmi place Iordache. I-am trimis, cînd au apărut, Lucrările în verde, prin editură. Nu știu dacă a primit-o. Am intrat în „spațiul lui” și am ascultat Fiare vechi luam și altele.
Cea mai activă de pe club e Barbara. Am fost și pe la ea și m-a interesat tot ce am văzut și ascultat. Zilele trecute a schimbat balerina cu o fată care zace strînsă în ea ca un foetus și m-am gîndit că nu-i e bine Barbarei și mi-a părut rău. Brock e bibliotecar și e simpatic. La Ketamin am ascultat Joy Division și i-am trimis, în semn de simpatie (adică nu eu, ci SPFC, dar i-aș fi trimis și eu), o pisică purtînd inconfundabila mustață a lui Nietzsche. Rain District zice că mă tot vede la Facultate, dar că nu se aștepta să dea de mine pe „maispeis”. Nici eu nu aș fi crezut că se poate ca un student la Litere (de-al meu-?) să facă așa o muzică mișto! Ozana zice: „I am fiction I have no face”. I-aș fi răspuns așa: „Și eu sînt o ficțiune, chiar dacă am față!”. Pe Zizek l-am ascultat vorbind în timp ce vîslea o barcă. Cred că la el am dat peste „We all share one collective mind”. Am fost și pe la Whitman. „El” zice acolo, la rubrica „Who I’d like to meet”: „Some new friends. When you’ve been around as long as I have, you start to get bored with the people you’ve known a long time. I need some action, people!”. I-aș scrie așa: „Tocmai te-am citit ieri. Îmi place de prietenul tău Hugues Gillet, poate l-ai remarcat”. La Keats am dat peste următoarea prezentare: „Male. 101 years old” (!). „Dear John – i-aș scrie -, I remember you left very early. 26?”. Scria, de altfel, într-un poem: „I was born and I died young – my name writ in water”. Pessoa are 102 ani! Și la mine a postat chiar Autopsicografia (pe care i-o citam undeva în engleză). La Godard, un fel de „disclaimer”: „This is a just fan page. Any connection with the real Jean-Luc Godard is purely coincidental”.
Mai intru și eu pe la oameni – adică nu eu, ci SPFC-ul. Trimite chestii nostime, uneori flori (virtuale, cum nu-mi plac mie!). Am însă și eu, S.P., un „spațiu” al meu, organizat de mine (cu prieteni, cărți, filme, autori…): „via” din Lucrări în verde și „rubikipedia” din romanul colectiv Rubik. Uneori se intersectează cu cel al SPFC-ului…
M-am tot gîndit la cine o fi Cinevaul care administrează pagina clubului, care alimentează „funcția autor”, cum ar spune Foucault (și el prezent pe myspace, printre alții!). Dar despre asta, data viitoare.
NL nr. 18, anul II, septembrie-octombrie 2008