Latest News Stream
Măcar o dată la cîţiva ani e bine să-ţi iei inima-n dinţi şi să renunţi la cărţi care nu-ţi folosesc, pe care nu le vei citi vreodată dacă nu le-ai citit în 10 ani. Pot folosi altora. N-am aruncat niciodată la gunoi vreo carte. Ideea că hîrtia tipărită se poate amesteca printre alte resturi, mai ales organice, îmi repugnă. Ultima dată le-am dat unui buchinist care a plecat cu saci întregi.
Dar asta se întîmpla cu mult timp în urmă. Cum spuneam, m-am apucat de treabă, pusă pe fapte mari, pe aruncat. Aiurea! Le tot mutam dintr-o parte în alta, că poate la vară îmi fac timp, sau poate chiar în vacanţa de iarnă… În biblioteca mea de poezie, undeva pe raftul de jos, ascunse după colecţia „Cele mai frumoase poezii”, am dat peste o parte din colecţia „Globus”, de la Univers, editură care scotea înainte de 1990 nişte cărţi de buzunar cu traduceri şi din contemporani, nu doar nume mari (publicate în colecţia, „Romanul secolului XX”). Am extras de-acolo teancuri prăfuite, volume de autori despre care n-am mai auzit. Printre cele la care eram gata să renunţ fără să le deschid se afla şi una semnată Nevena Stefanova. M-am uitat doar să văd de unde venea autoarea. Din Bulgaria. Cum o fi ajuns aici? Cine citea bulgari, sîrbi, „sovietici” şi chiar unguri în anii ’89 sau ’90? Înainte de ’80 erau publicaţi, probabil, oficialii sau „exponenţialii”, nu? Oamenii „lor”. Sau căldiceii. Cei „adevăraţi” nu aveau nici o şansă. Mai scăpa cîte unul din greşeală. Sau ca diversiune. Apoi, după ’90 eram cu toţii mult mai interesaţi să recuperăm ceea ce era de recuperat din cultura relativ recentă a Vestului. Ce putea oferi Estul ieşit din comunism? Ce fel de literatură?
Dar acum sîntem în 2009. Lucrurile s-au schimbat nu doar în afară, ci şi în capul meu. O bulgăroaică? Da, literatura unui bulgar mă interesează acum. Nu doar cea recentă. Nu ştiu mai nimic despre literatura bulgară. Am cunoscut cîţiva scriitori tineri, am citit fragmente din literatura lor sau doar i-am ascultat vorbind. Gheorgi G., Miglena N., Angel I., Christo Z., Ekaterina I.
Aşadar, o bulgăroaică, Nevena Stefanova. Publicată înainte de 1989. Am deschis romanul, Mulajul de ghips, la întîmplare şi am dat peste un citat din Alice în ţara minunilor, în care Alice o întreabă pe pisica de Cheshire încotro s-o ia. Iar pisica îi răspunde ca o mare înţeleaptă ce e… Exact citatul ăsta l-am pus ca motto romanului meu, Exuvii. Am citit toate fragmentele din Lewis Carroll la care trimite bulgăroaica. Ce interesant! Ehei, cîte nu spun ele despre Nevena Stefanova… Unele vorbesc şi despre mine. Da, da. „Dar dacă nu mai sînt aceeaşi, atunci cine sînt? Ei vezi, asta n-aş putea să-ţi spun.” Şi ăsta-i un citat pe care l-am dat undeva! Unele trimit la ceva precis, devin pre-text. Cartea e scrisă în 1971. Aşa că altfel citesc: „Asta-i toată raţia noastră. Pe vremuri făceai firimituri ca să dai la vrăbii, şi acum, cînd nu mai e de mîncare, e de necrezut cît de mult ţi-a crescut pofta de mîncare…” Sau: „Eu ştiu că acest coşmar în care trăim se va termina, cu toate astea vreau să ştiu exact ce vom face pe urmă”. Şi tot aşa. Ăsta nu mai era Lewis Carroll, era Stefanova! Nu mai era vorba despre nici o „ţară a minunilor”. Ci despre Bulgaria (şi altele ca ea).
Apoi am continuat cu… începutul. În prima pagină, cineva răscoleşte printr-un pod, dă peste tot felul. Şi eu am un capitol de roman în care vorbesc despre podul bunicilor mei. Mai departe găsesc în carte alte lucruri „de-ale mele”. De pildă, titlul Lumea subacvatică. Îmi imaginez ce ar putea conţine. Nu, nu e ce credeam, dar… Stefanova asta îmi place tot mai mult. Şi cînd te gîndeşti că era s-o arunc cît colo numai pentru că n-am auzit de ea. Şi cîte cărţi nu ar trebui, de fapt, să le arunc cît colo, cărţi ale unor autori cu nume „sonore”…
Întrerup lectura şi decid să citesc, abia acum (aşa cum fac adesea), prezentarea de pe ultima copertă. Unele dintre titluri, Scutul păcii (1952), Glasul Şesurilor (1954), m-au descurajat. Am făcut şi legătura cu anii în care au apărut… De ce, Stefanova, de ce? Din greşeală? Aşa erau vremurile? Şi-apoi, fraza de prezentare a cărţii: „Această incursiune în trecut [...] are şi menirea de a oferi o imagine vie a vieţii artistice bulgăreşti din perioada interbelică”. M-am prins cam tîrziu. Cartea a fost scrisă în 1941 şi rescrisă înainte de publicarea din 1974. Interesant. A folosit ca pretext epoca aia ca să spună ceva despre cea în care trăia. Bună treabă, Stefanova! Nu ştiu cum e privită Nevena Stefanova în ţara ei sau în afară. Cartea e încîntătoare. Ce păcat că a stricat-o la sfîrşit, politizînd-o! De ce, Stefanova? Altfel, o minunată carte despre copilărie şi adolescenţă, despre o ţară mică, în care oamenii sînt la fel de normali, de anormali, de frumoşi şi de urîţi, de proşti şi de deştepţi, de demni şi de ticăloşi ca în orice altă ţară (mijlocie sau mare). Cartea unei fete dezinhibate, a unei autoare dezinhibate, interesante, care m-a făcut să mă gîndesc din nou la Bulgaria lui Todorov şi a Kristevei şi nu la Bulgaria „aia”, a altora, descrisă pe un blog al unui amic scriitor astfel:
„Ştiaţi că:
…au fost, în ultimii ani, 70 de asasinate în stil mafiot, în plină stradă, cu victime oameni de afaceri şi politicieni şi nu a fost găsit nici un vinovat?
…la intrarea în cluburi sau discoteci eşti percheziţionat să nu ai arme? Mi s-a spus că în Bulgaria mulţi oameni au arme de foc (letale) şi că e foarte simplu să obţii un permis. Teoretic, trebuie să dai un examen psihologic – dar totul se rezolvă cu bani.
…salariul unui asistent universitar este de 150 de euro pe lună?”
Ştiaţi de una Nevena Stefanova? De Georgi Gospodinov, Miglena Nikoltchina, Angel Igov, Christo Zaprianov, Ekaterina Iossifova?
Nevena Stefanova. Am căutat o imagine de-a ei pe Internet şi n-am găsit nimic. Adică am găsit nişte fete care nu puteau fi ea. Şi am dat peste numele ei ca traducătoare şi ca poetă. Cele mai multe lucruri le-am aflat de la domnul Harold B. Segel, care a publicat în 2008 o carte intitulată The Columbia literary history of Eastern Europe since 1945. Ba chiar, căutînd-o pe Stefanova, am avut surpriza să dau de… mine. Scrie domnul Segel acolo nişte lucruri aşa şi pe dincolo. OK. Printre altele, că după ochelarii mei de bunicuţă (parcă) îmi scriu sau citesc textele cu multă ironie. (În paranteză fie spus, i-aş spune lui Harold B. Segel că mi-am schimbat între timp ochelarii, chiar de mai multe ori, dar năravul ba!)
Şi ca să-nchei cumva, aş da şi eu un citat din Lewis Carroll: „Aşa-i pe ape!/ Şi cu cît vezi mai departe,/ Cel’alt ţărm e mai aproape! Aşa că barca Alisei fu lăsată să plutească în voia ei la vale, pînă ce alunecă uşor printre trestiile unduinde”. Ce vreau să spun cu citatul ăsta? Numai pisica din Cheshire ar putea răspunde.
NL nr. 29, anul III, octombrie 2009