Latest News Stream
Am senzaţia că orice aş scrie, tot a necrolog sună. Probabil că de asta am ales un poem de Marin Sorescu, din ultima sa carte, Puntea, cea de dinaintea morţii – pe care a aşteptat-o scriind. Nu sunt inspirat, nici jovial, nici isteţ, nici… cum. N-am motive. Se stinge o revistă tânără şi extrem de vie de la un capăt la altul, de la înfăţişare – atipică şi originală –, până la conţinut şi sunt trist. Am publicat aici, lună de lună, la rubrica po(e)zar, o poezie şi o fotografie. Lună de lună, mai bine de trei ani, a trebuit să scriu acea poezie, fiindcă nu am pe stoc. Eu scriu în salturi. Ritmul existenţei (cum sună…!) nu mă lasă prea des să-mi trag sufletul. Or, eram obligat să-mi trimit rubrica. Şi atunci a trebuit ca, o dată pe lună, să găsesc răgazul pentru a pune pe hârtie un poem. Datorită acestei… constrângeri am strâns o serie de texte şi de imagini la care ţin. Unele poezii le-am (re)publicat în volumul o căruţă încărcată cu nimic (volum în care coechiperi îmi sunt Ioan Es. Pop şi Peter Sragher), altele o să (re)apară în Moartea parafină. Pentru că m-au invitat să fiu alături de ei (şi de cei care au semnat în Noua literatură, permanent ori sporadic) şi, indirect, să scriu, le mulţumesc Luminiţei Marcu, Anei Chiriţoiu, Mihaelei Şchiopu şi lui Gruia Dragomir şi le doresc din inimă viaţă lungă!