Latest News Stream
Mă întreb cîți dintre criticii făcători de topuri din România au citit o carte discretă, scrisă de un scriitor și mai discret și publicată în 2006 la Polirom: Vasiliu, foi volante, de Ion Vianu. Sigur că mulți cunosc probabil amănuntul biografic care îl leagă de extraordinarul său tată Tudor Vianu, poate cîțiva au citit și volumul de amintiri în dialog scris împreună cu Matei Călinescu, dar de-aici și pînă la a-l lua cu adevărat în serios ca scriitor de proză, e cale lungă. Mai ales cînd autorul nu trăiește în România, s-a manifestat destul de tîrziu în viață ca scriitor (spune că a început să scrie proză după ce a împlinit 60 de ani și s-a pensionat, dar eu nu cred că e tocmai așa) și nu face parte din nici un fel de grupări literare bucureștene. Nu cred că vreunul dintre făcătorii de topuri s-ar fi gîndit la Ion Vianu ca la un posibil scriitor interesant, cu atît mai puțin ca la unul de tradus în străinătate. Și iată că Vasiliu, foi volante a apărut de curînd, cu sprijinul ICR, la o editură valenciană, în traducerea, se pare, impecabilă (o spun spaniolii) a Ioanei Zlotescu.
Am fost prezentă de curînd la Madrid la lansarea variantei spaniole a acestei cărți, așa cum am fost prezentă și în 2006 la lansarea ei în România. De la aceasta din urmă nu-mi amintesc mare lucru, pentru că a fost o clasică lansare la tîrgul de carte, lansare la stand, unde nu se aude nimic, toată lumea mimează absurd, singura plăcere e să schimbi două vorbe apoi cu autorul sau cu alți cunoscuți care se nimeresc în jur. Eu citisem însă cartea și potențialul ei traductibil nu mă lăsase indiferentă. Se pare că nu au fost mulți alți comentatori la fel de tulburați de spitalele de psihiatrie așa cum apar ele descrise în aceste extraordinare romane (Ion Vianu a mai publicat și Caietele lui Ozias, un alt volum dintr-un proiectat ciclu de romane.) Nu sînt de asemenea foarte mulți cei care să fi citit scena teribilă a întîlnirii adolescentului cu balena împăiată expusă la Obor, cei care să fi urmărit povestea fascinantă a bolnavului Laban, în mintea căruia se țes cele mai fantasmatice dialoguri între personaje imaginare, dar și cele mai inteligente replici caustice reale adresate medicului stalinist și laș. Nimic demonstrativ în această carte care spune, ca puține, povestea comunismului românesc concentrată în microuniversul spitalului de psihiatrie. O carte și un autor care au știut să ia din tradiția romanului șaizecist exact ce trebuia, adică inteligența speculativă, problematizarea, nuanța, dar au lăsat la o parte teza, morala, dialogurile forțate și psihologiile naive și monocorde. Insist, cred că nu a avut foarte mulți cititori printre românii cu acces la opinia publică, pentru că altfel nu-mi explic de ce această carte nu a fost premiată, comentată, lăudată.
Într-una dintre cele mai frumoase librării din centrul Madridului, La Buena Vida – condusă de doi frați importanți în cultura spaniolă contemporană, frații Trueba -, Ion Vianu și cartea sa, alături de doamna cu totul specială care este Ioana Zlotescu – care a tradus din proprie inițiativă această carte -, și-au luat revanșa. Autorul, prezent acolo, are un farmec de o finețe cu totul tulburătoare, vorbește relativ încet și nu foarte mult, dar o face într-un fel care i-a făcut pe mulți dintre vizitatorii librăriei să întoarcă capul de la celelalte cărți și să vină spre spațiul de lansare. Mercedes Monmany, una dintre cele mai importante voci ale criticii madrilene (scrie în ABC) a spus că Vasiliu, hojas sueltas are o profunzime și totodată o lizibilitate pe care rar le-a întîlnit în literatura recentă. Scriitorul și psihiatrul argentinian Gustavo Dessal a citit un text dedicat cărții lui Ion Vianu care poate fi citit pe facebook-ul ICR Madrid, alături de cele ale altor doi psihiatri prezenți la prezentarea cărții în sediul Comisiei Europene din Madrid. Chiar și cei care nu știu spaniolă vor înțelege că sînt în aceste texte comentarii comprehensive și pozitive ce nu vin doar din amabilitate.
M-am bucurat mult să fiu în această săptămînă madrilenă alături de minunata carte a lui Ion Vianu la Madrid. M-am întors între timp la București unde lumea literară e agitată de un interviu al lui Mircea Cărtărescu în care acesta spune ceva ce gîndește absolut toată lumea despre cîțiva critici tineri. Mă bucur că atunci cînd supărarea și răspunsurile încrucișate vor ajunge la o concluzie în această poveste, voi fi din nou plecată. Și sper să am de cît mai multe ori prilejul acolo unde voi fi să vorbesc despre cîteva cărți de literatură română bună, așa cum există destule, dar stau îngropate sub colbul certurilor sterile și consumatoare de energie.
Numărul următor va fi ultimul număr al revistei Noua literatură! Pînă atunci, poate veți mai găsi prin vreo librărie cartea/cărțile lui Ion Vianu!
NL nr. 32, februarie 2010