Gruia Dragomir

Tineri, bogaţi şi neliniştiţi

Just a couple of kids standing on the street, trying to get some weed, have some fun, fill the time, talk a certain way, dress a certain way, walk a certain way, be a certain way because the way they come from is unclear and uncool and with no direction, because no one really has anything to do, all across the city no one has anything to do, so they all do the same thing and make the same references to pop culture and their childhood cartoons (like, Ghostbusterswas so much better than Ninja Turtles), and everyone wants to be a jock, and everyone wants and wants and wants.

- Nick McDonell

Nick McDonell, Twelve, Atlantic Books London, 2002, 244 pag.

Twelve s-ar traduce în română prin Doişpe şi, dacă mai adăugăm cinci, obţinem exact vîrsta la care Nick McDonell şi-a scris romanul de debut (2002). Un roman impresionant, dacă ar fi să luăm doar cele treizeci şi patru de citate, care se întind pe trei pagini, din cronicile care îl laudă, extrase din publicaţii precum New York Times, BBC Newsnight Review, Observer, Elle, Esquire, Washington Post, Time Out, People, Playboy, Vanity Fair etc. Plus cuvintele lui Hunter S. Thompson de pe coperta a patra: „Nick McDonell is the real thing… I’m afraid that he will do for his generation what I did for mine.” Plus faptul că romanul va fi ecranizat în 2010. Cum ai putea rămîne indiferent la un asemenea dosar de presă, la un asemenea palmares, pentru un roman scris la doar şaptesprezece ani? Ce poţi cere mai mult de la un debut la o asemenea vîrstă? Cînd dai peste un roman ca acesta pe raftul unei librării, chiar dacă nu ştii absolut nimic despre autor, scoţi banii din buzunar, îl achiţi, îl iei acasă şi te lipeşti de el.

Mulţi au spus despre succesul romanului de debut al lui Nick McDonell că s-ar datora numelor grele ale părinţilor lui, mai ales cel al tatălui său, Terry McDonell, care este editorul revistei Sports Illustrated, a fost managing editor la Rolling Stone şi prieten cu Hunter S. Thompson şi cu alte nume mari. Totuşi, odată ce arunci un ochi pe Twelve, îţi dai seama că succesul puştiului are puţin de-a face cu nepotismul, zvonuri care au fost dizolvate şi de cel de-al doilea roman al lui Nick, The Third Brother (2005) şi de cel de-a treilea, An Expensive Education (2009).

Twelve se învîrte foarte mult în jurul cifrei şaptesprezece. Nu numai pentru că autori atît de tineri şi de buni sînt practic inexistenţi nu doar în peisajul cultural românesc, ci mai peste tot, dar şi pentru că un puşti de şaptesprezece ani reuşeşte să-şi tragă propria generaţie într-o  radiografie lucidă, detaşată şi foarte bine detaliată, aproape ca un studiu antropologic. Totuşi cartea lui Nick McDonell se înscrie într-o serie de cărţi care tratează aceeaşi temă şi aceleaşi personaje cu exact aceeaşi atitudine: Less Than Zero şi The Rulles of Attraction ale lui Bret Easton Ellis, Bright Lights, Big City a lui McInerney, pentru a numi doar cîteva, sau filme ca The Basketball Diaries şi Brick.  Povestea lui McDonell pare doar un update la acestea – unul bine venit, de altfel.

Totul se întîmplă într-un New York al copiilor de bani gata, tineri, frumoşi, cu tot ce-şi poate dori orice puşti. Dar de multe ori cînd nu-ţi lipseşte nimic ai impresia că nu ai nimic şi la fel se întîmplă şi cu personajele numeroase din Twelve, care vor să încerce tot ce ţine de droguri, de sex şi de violenţă, indiferent de consecinţe. Cele cîteva zile dintre Crăciun şi Revelion în care se întîmplă toată acţiunea romanului par a fi ultimele zile pe care le au la dispoziţie pe pămînt.

Nick ne spune o poveste foarte fragmentată, cu foarte multe personaje, care se leagă între ele pe măsură ce petrecerea de revelion la care vor ajunge toate se apropie – şi, odată cu ea, şi sfîrşitul romanului. Un alt liant între personaje este White Mike, un tip ceva mai mare decît restul, care provine din acelaşi mediu, dar care a renunţat la şcoală pentru a urma o scurtă, dar reuşită carieră de dealer de droguri. „White Mike saw that movie American Beauty about a kid who is a drug dealer and buys expensive video equipment with money he makes. The kid says that sometimes there is so much beauty in the world that sometimes you just can’t take it. Fuck that, thinks White Mike. White Mike is not looking at beauty. He is looking at the Upper East Side Manhattan. It is two days after Christmas and all the kids are home from boarding school and everyone has money to blow.”

Lumea prin care ne poartă White Mike este una plină de frustrări, de depresii şi de singurătate, chiar dacă e scăldată în bani. Un clişeu exploatat de foarte mulţi înaintea lui, aşa cum spuneam. Dar McDonell nu vrea neapărat să ne spună ceva nou, ci să ne arate cît de bine o poate pune pe hîrtie, cît de bine poate stăpîni naraţiunea şi structura romanului, iar rezultatul este spectaculos, pentru că toate personajele, cu tot cu poveştile lor, se leagă foarte bine spre sfîrşit. Tensiunea este şi ea construită excelent, mai ales sub un motto precum: „Can we all stand and have a moment of silence for those students who died. And can we now have a moment of silence for those students who killed them”, al cărui apogeu este atins în ultimele pagini ale romanului.

Tinerii care populează romanul lui McDonell nu au nici un motiv să fie „neliniştiţi”, în afară de faptul că au la dispoziţie libertatea de a face orice, pentru că părinţii lor absentează nemotivat, iar golul lăsat de ei este umplut cu fonduri nelimitate pentru odrasle. Personajele nu sînt intoxicate doar de substanţele interzise, printre care şi misterioasa substanţă Twelve, sau de alcool, ci mai ales de cultura pop sub care personalităţile lor se deformează, uneori într-un mod amuzant (cum e cazul celor doi puşti de bani gata care imită felul în care vorbeşte Snoop Dogg), alteori într-un mod grotesc (cum e cazul fetelor ahtiate după celebritate/popularitate).

Twelve nu este nici pe departe un roman perfect, care să merite chiar toate laudele care i s-au adus. Personajul principal, White Mike, nu este prea credibil: chiar dacă este dealer, Mike nu a consumat niciodată, deşi le furnizează tuturor iarbă şi îi pune în legătură cu Lionel, un dealer care face asta pentru supravieţuire şi nu ca pe un hobby, şi cu drogul Twelve, care distruge viaţa unei fete, iar el rămîne cel mai nevinovat în toată afacerea, chiar dacă toate crimele sînt declanşate de dealuri de droguri. Mike observă totul de la distanţă, într-un mod poetic aflat la intersecţia dintre Camus şi Eminem. De multe ori romanul pare scris doar pentru a expedia un sfîrşit senzaţional. Multe personaje sînt mult prea plate şi prea puţin dezvoltate, iar unele episoade din carte ar putea lipsi cu desăvîrşire. Dar avînd în vedere că romanul este despre o generaţie care şi-a făcut un laitmotiv din Whateva, debutul lui Nick McDonell trebuie citit cu o porţie mare de indulgenţă alături (este totuşi vorba despre un scriitor foarte tînăr şi fără experienţă); astfel, funcţionează foarte bine.

Poate că mulţi se vor gîndi că Hunter S. Thompson s-a grăbit să pună nişte cuvinte mari pe coperta acestei cărţi, dar mai mult ca sigur Thompson îl avea în vizor pe McDonell care, prin debutul său la o vîrstă la care majoritatea se comportă întocmai ca personajele sale, promite foarte mult. Pînă la urmă, chiar dacă Twelve are multe hibe, McDonell demonstrează că are un ochi şi o ureche extraordinare prin care, în linii mari, reuşeşte să-şi schiţeze perfect generaţia din care face parte. Nick McDonell este un scriitor al cărui nume ar trebui să-l bifaţi în lista voastră de to watch.

Nick McDonell, Twelve, Atlantic Books London, 2002, 244 pag.