„Dragul meu poet, îmi amintesc mereu de tine, pentru că știu că suferi din cauza acestor dobitoci (gentes puercas) care te înconjoară și îmi pare rău să-ți știu forța vitală și luminoasă închisă într-o curte, lovindu-te de ziduri. […] Cărțile de poezie, dragul meu Miguel, călătoresc foarte încet.”
Nu pot vorbi despre Gheorghe Crăciun la trecut. Așa că am să folosesc singurul prezent posibil acum, singurul prezent durabil: prezentul textului. Antologia Competiția continuă. Generația 80 în texte teoretice mă pune încă o dată serios pe gînduri, mai ales într-un moment ca acesta cînd încercăm, pornind de la un concept des și cam după ureche vehiculat – autoficțiunea – să începem o dezbatere teoretică legată de literatura de acum.