În condiţiile astea nu tocmai vesele, m-am trezit într-o dimineaţă cu un motan în dormitor. Intrase fără jenă pe geamul întredeschis şi, luîndu-şi avînt, sărise tocmai în mijlocul camerei. M-am ridicat în capul oaselor şi-am început să ne privim în ochi.
De cîteva săptămîni îl întreb pe buchinistul de lîngă Universitate de-o carte: Walden, de Henry David Thoreau. Ce legătură are Thoreau cu ce urmează să spun? Are!
Nu m-a emoționat niciodată ideea de generație. Nici grupurile în sine nu mi s-au părut cel mai bun mod de a-ți pierde timpul și de a consuma energii de adaptare și compromis, cenaclurile cu atît mai puțin. Individualismul mi s-a părut mereu cheia oricărei întreprinderi creative.