... ora 11.55. Mă îndrept spre Universitate. Împing ușa batantă de la intrare, care mă pleznește înapoi. Cea de-a doua a fost legată cu sfoară și niște sîrme, să nu se mai deschidă. Străbat cripta holului mare, printr-o mulțime de studenți, paznici și zidari. Din pereți se desprind bucăți de tencuială și erudiție, pe care le evit cu dibăcie.
Am primit zilele trecute un mesaj prin e-mail de la M., M. pe care o consider genul de intelectual cu discurs rafinat și cu deschidere europeană de care orice scriitor are nevoie ca să se simtă în siguranță atunci cînd vede în jurul lui atîta impostură culturală. Îmi scria ceva despre „critificționiștii” noștri și-mi reproșa, subtil și indirect, faptul că am fost sursa unui cuvînt care a proliferat o specie critică mai degrabă dubioasă.
E o toamnă bogată, literar vorbind, chiar dacă anul trecut, la tîrgul de carte Gaudeamus la care se lansa și primul număr al revistei Noua literatură, erau mult mai multe aparițiile de cărți ale tinerilor scriitori. Într-un fel, acum se culeg roadele și de aceea zgomotul este mai mare.