Latest News Stream
Vă mai amintiți Crăciunul de altădată? În seara dinaintea Ajunului, fugeam în bucătărie și ne îndopam cu degete de cocă furate din copaie. Peste noapte, cozonacii dispăreau de sub pînza lor de tifon și luau drumul cuptorului, mîngîiați cu stafide și unt fierbinte. Pe masă rămîneau o pană de gîscă, niște bucățele strîmbe de vanilie și-un bol care-ți făcea cu ochiul. Înăuntru, un bulgăre de nucă pisată, rostogolit prin gălbenușuri portocalii și cristale de zahăr crocant.
În 1945, Gellu Naum, Paul Păun și Virgil Teodorescu publicau un manifest, Critica mizeriei, în care vorbeau, printre altele, despre „aparatul de oprimare organizat (critica oficială)”. Nu despre „critica mizeriei” vreau să vorbesc acum, ci despre mizeria criticii, despre mizeria criticii resentimentare.
Am participat de curînd la o întîlnire cu niște potențiali cititori de literatură română contemporană. Nu cititorii obișnuiți, cei cu aer intelectual pe care îi vedem pe la diverse lansări sau în locurile cu lume chic din București, ci niște oameni avînd cu totul alte priorități în viață: în special lucrători în construcții, plecați din România în căutarea unui salariu mai bun și, unii dintre ei, aproape naturalizați în Spania, în orășelele din împrejurimile Madridului.