Nicăieri nu găsești nopți ca-n București. Alaltăieri seară, a sunat la ușă vecinul de jos. E un tip mic de statură, discret, politicos. Cînd urcă, merge pe vîrfuri, de parcă scara ar fi de porțelan.
Pentru mine, toate lecturile adevărate sînt neterminate. Căutînd paginile necitite, recitești. Așa fac și cu Proust. Cu Musil. Cu toți cei care-mi plac. Cartea lui Saša e pusă deoparte.
Trebuie să recunosc că îi invidiez pe scriitorii români care nu trăiesc în România, temporar sau definitiv. O dată pentru că au scăpat de absurdul isteric și istovitor al acestei țări și apoi pentru că nu s-au lăsat de scris, deși sînt înconjurați de sisteme de muncă funcționale și de altă limbă.