N-am fost niciodată sigur pe ce lume trăiesc. Sîmbătă am șters-o la munte, într-o zonă încărcată de gropi, brazi și cultură de mare altitudine. Drumul e demn de-o poză, cîteva efuziuni lirice (nu degeaba a debarcat Mircea la Cozia) și-un set nou de-amortizoare. Prima impresie: ai greșit țara.
De cînd a apărut în românește, tot citesc la Călătorind spre Babadag, cartea prozatorului polonez Andrzej Stasiuk. Adică am terminat-o o dată, prin decembrie, dar o mai răsfoiesc așa, la întîmplare, din cînd în cînd. Îmi face bine s-o deschid. Pur și simplu. E o carte despre o altă lume, despre un alt fel de a te situa în lume, despre un alt fel de a fi și de a vedea lucrurile. De o săptămînă, am dat peste o carte asemănătoare, Curcubeul dublu, a lui Alexandru Vlad.
E foarte greu să scrii despre cărți în preajma unei experiențe-limită, care implică viață, operație, spital, urgențe etc. Cărțile privesc cumva neputincioase la toate astea și sînt ultimul lucru la care te gîndești în asemenea momente. Și totuși... Toate kiturile de spital, de pildă, conțin cîte o carte...