Scriitorii sînt și ei oameni. Din cînd în cînd, îi apucă durerile de dinți. Atunci, un drăcușor mic și năzdrăvan îi îndeamnă să meargă la doctor, s-o vadă pe Zîna Măseluță. Mare greșeală! Nimic nu poate fi mai rău pentru un romancier decît să coboare din turnul lui de fildeș și să urce pe scaunul dentistului.
Vița-de-vie. Cuvintele se leagă între ele cu cîrcei, ca via... Cînd strugurii se coc, tot aerul e parfumat. Dar și cînd înflorește vița, primăvara. Nu oricine simte înflorirea viței, nu oricine. Dar nu despre asta vreau să vorbesc, de fapt, ci despre acea viță-de-vie care ne leagă.
Una dintre nedumeririle mele de CRITICĂ este: de ce trăim încă într-o cultură isterică, în care nu se discută despre cărți, ci se înjură, se face infarct, nu se mai doarme noaptea? Și mai ales se admiră fără rezerve, definitiv, pe viață, în alb. Se iubește și se urăște ca-n Dostoievski, pînă la crimă.