Luna aceasta, n-am predat la timp textul de rubrică. Și, dacă tot am făcut-o de oaie, m-am gîndit să scriu chiar despre ceea ce nu ne supără deloc (cînd aplicăm metoda altora) și ne scoate din minți (cînd ni se întîmplă nouă): întîrzierile.
Zicea Foucault în 1969 că autorul nu va fi, în viitor, decît un „murmur” anonim, o funcție - funcția-autor. Asta înseamnă că va fi doar la originea unor serii de analogii (el le gîndea în interiorul literaturii, culturii, dar lucrurile au luat-o și spre alte direcții). Funcția-autor „este caracteristică unui mod de existență, de circulație și de funcționare a anumitor discursuri în interiorul unei societăți”.
“Trebuie combătută persistența unor manifestări de boemie între tinerii scriitori. Ținuta morală ireproșabilă rămîne o datorie de onoare a unui educator al cititorilor, care refuză fățărnicia și duplicitatea, el însuși trebuind să îndeplinească normele etice pe care le propovăduiește pe calea artei."