Latest News Stream
Întotdeauna m-am întrebat ce rămîne după noi. Cu binoclul de metal negru, ciobit în lentila stîngă, pot vedea Primul Război Mondial prin ochii bunicului. Cu cravaşa din fildeş şi piele arsă de soare, îmi pot imagina hergheliile pe care le îngrijea la Moroieni. În fotoliul de postav vişiniu, sprijinit pe picioare în formă de cap de leu, îi pot simţi rochiile bunică-mii. Bufetul cu oglindă, muşcat de oxizi, zăngăne şi-acum de farfurii şi carafe. Patru inşi s-au chinuit să-l urnească din loc, cînd a trebuit să-l scot pe scară.
Între 27 şi 29 februarie a avut loc la Berlin un simpozion cu titlul Alternating current - Women in the Central and East European Literary Scene, la care au fost invitate scriitoare (Herta Müller, Svetlana Alexijewitsch, Slavenka Drakulic, Borka Pavicevic, Oksana Zabuzhko, Valzhyna Mort, Noémi Kiss, Nicoleta Esinencu, Antje Ravic Strubel, Kathrin Röggla şi eu însămi), dar şi traducătoare, directoare ale unor centre de carte din ţările lor (de la noi, Oana Gruenwald), editoare, coordonatoare de reviste literare etc.
Ca Molly Bloom, îmi vine să zic. Pentru că am participat de curînd la o discuție universitară unde cineva nu se hotăra între Alan și Harold Bloom, iar Mihaela Irimia, cunoscuta anglistă, a replicat cu umor: mai bine Molly Bloom! Cît de mult ne lipsește în spațiul publicistic din România un asemenea umor inteligent și benign, pentru că, dintr-un motiv sau altul, poate pentru că aleg să facă lucruri mai durabile, oameni ca Mihaela Irimia scriu foarte rar publicistic.