Latest News Stream
Am un vecin pe care-l ştiu din copilărie. Inginer, slăbănog, sportiv - cam aceleaşi coordonate ca ale mele, dacă socotim că literatura e şi ea un fel de inginerie de-adevăruri şi minciuni. Vara pe munte, iarna la ski, în rest la firmă sau pe teren. Un tip fericit, s-ar putea spune.
Nu-mi amintesc ceva anume din toamna lui 1989. Ca şi în 1987 şi 1988, primii mei ani de profesorat, urma să merg cu elevii mei la „practica agricolă”, cum se numea acel sclavagism de toamnă specific comunist. O exploatare a copiilor. Şi a profesorilor. Dar mai ales a copiilor, care trebuiau să muncească (profesorii doar supravegheau). Nu primeau nimic. Nu aveau voie să ia acasă nici măcar un ciorchine de strugure.
Nu-mi iese din minte expresia unui foarte bun scriitor român care într-un mic interviu pe care i l-am luat pentru un proiect cultural (sper că o să puteți citi aceste interviuri cu 10 scriitori în numărul următor al revistei noastre) spune cum merge umăr la umăr cu fratele lui din job în job. Iluzia trăitului din scris e una înșelătoare.