... e undeva aproape, sîmbăta sau duminica, în Bucureştiul pe care Ceauşescu n-a apucat să-l facă una cu pămîntul. Mă urc în maşină, pun Sunrise Avenue discret, să nu bubuie boxele şi geamurile să nu onduleze ca-n Matrix, apoi mă îndrept spre Cotroceni. La stopuri, scot capul afară ca un cocker şi caut răcoarea printre dungile de aer încărcate cu diesel şi fără plumb.
Din cînd în cînd fac ordine în hîrtii. Cei care scriu ştiu ce înseamnă asta. E bine să scapi de ele, „hîrtiile încurcă”, vorba unui personaj al lui Mateiu Caragiale.
Că „limba noastră-i o comoară”, asta știm de prin școală și nu ne îndoim, dar că e în continuare „în adîncuri îngropată” s-ar putea să fie și mai adevărat. Cam pe-acolo, prin adîncuri, se duce și literatura ta dacă o scrii folosind respectiva comoară. Nu e rea voință și nici lipsă de patriotism.