Latest News Stream
După 1989, toată lumea încerca să vîndă cîte ceva, ca să mai scoată un ban. Unde întorceai capul, de la piaţa Moghioroş şi pînă la tarabele de la Universitate, găseai cîte ceva de cumpărat: casete, şuruburi, pantofi, viniluri, ochelari, magnetofoane, prosoape, reşouri, şurubelniţe, almanahuri, ibrice şi, mai presus de toate, teancuri de reviste Cinema, Paris Match şi Pif Gadget. Ultimele, cel puţin, invadaseră anticariatele, la preturi mai mici decît ale unui pachet de Carpaţi fără filtru.
Măcar o dată la cîţiva ani e bine să-ţi iei inima-n dinţi şi să renunţi la cărţi care nu-ţi folosesc, pe care nu le vei citi vreodată dacă nu le-ai citit în 10 ani. Pot folosi altora. N-am aruncat niciodată la gunoi vreo carte. Ideea că hîrtia tipărită se poate amesteca printre alte resturi, mai ales organice, îmi repugnă.
Îmi cer scuze de la început faţă de cititorii pe care poate am să-i deprim. Îmi cer scuze şi pentru că voi alege din realitatea înconjurătoare elementele deprimante, sacrificînd frumuseţea inerentă chiar şi în cea mai urîtă dintre lumi. Ea există, această frumuseţe, e mică, privată, întîmplătoare, personală.
Fragment din Să fim bogaţi împreună, monodramă care face parte din volumul Rubens şi femeiile neeuclidiene semnat de autorul maghiar Péter Esterházy, Curtea Veche Publishing, traducere de Anamaria Pop. Să ne imaginăm pe cineva care nu sîntem noi. Nu-i simplu, de vreme ce nu ştim să spunem altceva decît eu, eu, eu… Carevasăzică, altcineva. Cineva care [...]